Ai fost…

Ai fost toate zilele mele senine, cand imi dadeai buna dimineata. Ai fost motivul pentru care scriu. Ai fost toate starile mele de beatitudine. Ai fost cer si nori, ploaie si furtuna, soare si caldura. Tu ai stiut mereu sa ma duci de la agonie la extaz.

Ai fost ferestrele larg deschise si lumina ce imi invada chipul, zambetul, lacrima. M-ai facut sa traiesc emotii intense, nopti cu plansete de durere. Ai fost tot ce ai vrut tu sa fi si ai facut tot ce ai vrut sa faci.

Am plecat, pentru ca ai incetat sa mai fi toate astea. Am plecat si nu ma mai intorc niciodata, pentru ca ai tradat atatea sentimente frumoase.  Am plecat pentru ca nu mai am puterea, nici sa plang, nici sa rad ca alte dati. Am plecat pentru ca nu mai simt nimic…nici durere, nici extaz, nimic, nimic.

Am plecat pentru ca in toata tacerea ta, mereu a existat un raspuns la vesnica mea intrebare.

Raspunsul de care ma temeam!

Vom pastra…

O terasa pe malul marii, undeva pe la 11-12 noaptea, lumanari, felinare si scaune frantuzesti, noi doi la o masa. Te sorb din priviri. Bei din paharul cu vin, ochii iti stralucesc. Iti privesc mainile, cum ridici usor paharul, pieptul, buzele…innebunesc. Esti moartea si viata mea. As vrea sa beau vin de pe buzele tale, sa ma imbat. E noaptea noastra. Nu prima, dar cine stie, poate ultima. Mereu am simtit o intalnire cu tine ca si cum ar fi ultima.

Ne ridicam si pornim pe plaja. E noapte, nu e nimeni. Doar noi doi si in rest tacere. Nu vorbim, cateodata vorbele sunt de prisos. Nu vreau sa aud nimic, nici pe mine, nici pe tine. Taci! Nu strica linistea noastra. Ne asezam pe mal, valurile ne uda. Ma saruti usor, din ce in ce mai intens. Iti raspund cu aceeasi pasiune.

Cine esti tu? Parca te vad pentru prima data. Parca la acest capat al lumii tu esti singurul om pe care il stiu. Ma dezbraci usor, valurile imi uda trupul. Da, iti daruiesc tie corpul, buzele, zambetul, inima, tot. Tot ce am de dat iti daruiesc tie.

Ma uit cu ochii arzand in ochii tai. Ma iubesti? Ce simti? Ce vrei? De ce ai aparut in viata mea? …..Totul se pierde intre cer si mare. Doi nebuni se iubesc pe malul marii. Valurile, stelele, sunt martore la trecerea noastra dintre realitate in vis. Pierd controlul, ma dezlantui…un infinit de lumini, de atingeri, de artificii, de emotii.

Deschid ochii usor cu teama. Esti tu! Esti tot aici. N-ai plecat. Nu! Nu vei pleca niciodata…pentru ca si eu sunt aici. Nu mai cauta in alta parte ceea ce nu ai sa gasesti. Nu cauta…nu spera…nu visa.

Aici sunt doar eu, nisipul care ne-a mangaiat, marea si chitara ce se aude in departare.

Pastreaza toate astea, si eu te voi pastra!

Din cand in cand….

Poate ca vreodata ne vom mai gandi unul la altul…din cand in cand. Toate tristetile vor trece si vom privi senini la tot…din cand in cand.

Atunci vom realiza ca a fost prea tarziu sau prea devreme pentru noi…din cand in cand. Cand iti vei plimba mana prin parul ei, iti vei reaminti…din cand in cand.

Nu, nu te-am uitat, te-am ascuns in suflet, si te scot…din cand in cand. Atunci cand imi va plange sufletul si nu ochii, te voi pastra…din cand in cand. Ne vom reintalni, dar ne vom intoarce privirile jenati, imi vor tremura mainile si visele…din cand in cand. Iti vei reaminti ce mult te-am iubit…din cand in cand.

Prea tarziu sa regreti, prea devreme sa mai speri, prea tulburator sa-ti mai amintesti. Ne vom ingropa zilele in nisip, in vant, intre palme…din cand in cand.

Odata inlantuiti…acum doar pustiu. Regrete, saruturi pasionale, timp, nopti reci, amintiri, eu, tu, noi, corpul meu fierbinte, ochii tai reci, copii naivi, pierdut…totul e pierdut, dar vom reinvia poate de dragul vremurilor apuse…din cand in cand.