” Ea privea departe, peste valurile ale caror reflexe argintii se ridicau in sus ca niste sageti razvratite; si gandul, scapat in larg, se indeparta spre doi pescarusi, incercand sa se strecoare printre aripile lor care planau ca niste frunze fermecate de lumina. Simtea o stare de plutire pe care ar fi vrut s-o prelungeasca, o dizolvare in aceasta miscare spre inalt, purtand-o fara voia ei departe. Aproape de ea, un batran asezat pe o stanca, cu o mana la gura, astepta rabdator tremurul unditei. Pescuitul insemna pentru el liniste, placere, uitare. Statea inchis in sine cu amintirile lui triste si multe. Cu trupul usor incovoiat, cu mainile uscate si arse de soare, parea mai degraba un personaj legendar, ramas astfel in asteptarea sirenelor. In spatele sau, trecatorii ocazionali se ridicau pe varfuri sa cerceteze undita firava si pe solitarul ei proprietar, stand in asteptare. Alaturi, scufundat in apa, se afla un mic navod incarcat cu pestisori argintii. Batranul nu-i mai privea, dar simpla lor prezenta parea ca-i da putere si speranta, ca in curand va mai prinde si alte vietati ascunse in adancuri. Din cand in cand, stropi de apa sarata se opreau pe chipul sau palid si alb, sub ochii incercanati, insirandu-se ca niste lacrimi. Dar el ramanea neclintit, asistand contemplativ la acest ritual.
Ea cobora incet, sprijinindu-se de stanci si se apropie de el. Un val mare, fluturand ca un voal de mireasa se opri la picioarele ei. Batranul nu se misca, dar dupa un timp isi ridica spre ea ochii sai sticlosi si usor umeziti. Se aflau aproape unul de altul, si aceasta apropiere crea pentru ea un sentiment de tovarasie la acest inceput de lume. Era un amurg de decembrie, la orizont, printre umbrele inserarii, luna aparea lenes, ridicandu-se dintre norii negri. Intr-un tarziu, batranul incepu sa-si stranga uneltele de pescuit si porni incet spre faleza. Se opri o clipa in dreptul ei, o masura, apoi spuse cu un fel compatimire: -Singura…si singuratatea doare…
Ea tresari si vru sa-l urmeze. Avea chef sa-i vorbeasca, dar ce-i putea spune? Statuse atata timp aproape de el, se obisnuise cu aceasta prezenta tacuta si docila, incat plecarea lui o luase pe neasteptate. Ar fi vrut sa i se destainuie, sa-i povesteasca despre toate suferintele si noptile ei de nesomn, despre toate sperantele pe care le avusese in copilarie si care se risipisera asemenea nisipului purtat de vant. Poate ca batranul pescar ar fi ascultat-o…dar, in fond, cui ii pasa? Isi indrepta privirea spre batrana mare, acesta prietena a ei din copilarie, tacuta si calma. Ea este martora tuturor suferintelor sufletului ei. A crescut sub ochii ei. O clipa se gandi daca aceasta ar putea vorbi, ce i-ar spune? Se aseza tacuta pe un stavilopod. Se gandea la tatal ei. A plecat mult prea devreme, ea avea doar 18 ani cand el a parasit aceasta lume. Dar tatal? Ce i-ar fi spus el? De ce a plecat in momentele acestea grele, in care ea ar fi avut cea mai mare nevoie de el. Ce ar fi sfatuit-o? Incerca sa gaseasca in mare poate niste raspunsuri. Dar marea o privea la fel de blanda. Totul tacea in jurul ei. Ar fi vrut sa sparga aceasta tristete a lumii, ca pe un pahar, sa sparga suferinta si sufletul ei ranit. Dar…mai ramase inca mult timp langa vesnica si la fel de singuratica ei prietena….Marea.