Linistea adanca ma inconjoara, imi invaluie inima. Dispari odata suferinta! Vreau ca linistea sa ma cuprinda.
Tacuta, in asteptare, sa vad lumina in jurul ochilor tai blanzi. Recunostinta sufletelor chinuite. Stralucirea aurie a lampii sa iti mangaie mainile, sa impleteasca cununi de basme in jurul chipului tau. Minutele trec intruna, timpul isi intinde aripile. Vis de fericire, iarta…ale noastre pacate.
Maine trebuie sa plec. Imi iau ramas bun acum. Te iubesc foarte mult…Dar te vei intoarce la mine. Iubirea inseamna sacrificiu. Si egoismul este numit de multe ori iubire. Cel ce reuseste sa renunte de buna voie la persoana iubita, pentru a-i asigura fericirea, iubeste cu adevarat. Dar eu…in sufletul meu, adanc, nu renunt. Eu sunt a ta, si tu esti al meu. Stiu ca este asa. Si tu stii ca esti al meu, sau poate ca inca nu stii. Dar, crede-ma…esti! In profunzimea lui, sufletul tau imi apartine mie. Eu sunt ca o floare. O floare care se deschide doar o data, in bataia soarelui, dupa care nu se mai deschide niciodata. La fel se deschide si inima mea spre iubire…o data doar, si apoi, niciodata. Iubirea pentru tine este o lupta. Pericolul provine din dorinta de a te darui complet unei femei. Daca o faci, esti pierdut. Tu ai strans din dinti si ai fost nemilos…numai asa ai putut invinge. In tine, exista de fapt doi barbati. Pe unul il iubesc enorm…e plin de farmec, minunat, delicat, tandru, tot ce si-ar putea dori o femeie. Dar celalalt barbat e…rece, dur, autoritar, egoist, la fel de aspru si de taios ca vantul iernii.
Plec, pentru ca ma simt cutremurata de fiorii marii enigme a vietii, iar pulsul meu zvacneste: desertaciune, dezamagire. Mi-e frica de vise neimplinite, mi-e frica de fericire, pentru ca oricat de mult m-ar inalta, visul se destrama, sfarsitul e mereu acelasi: sa plang ceea ce am pierdut. Este foarte greu sa fi om! Sa mergi mereu mana in mana cu cineva, dar sa ramai mereu singur.
-Ai fost vreodata indragostit?
-….intr-un fel.
-Intotdeauna e intr-un fel, dragostea nu este niciodata intreaga. Am asteptat sa imi iau ramas bun…
-Cand te vei intoarce?
-Nu stiu, poate niciodata.
-Toata lumea se intoarce de unde a plecat. Este chiar pe drumul spre oriunde…
-Atunci ma voi intoarce…Asteptarea e mai usoara cand ti-o promite cineva. Chiar daca nu mai vin, vei trai cu asteptarea. Vei spera. Ma vei astepta pentru ca intr-o zi asa ti-am spus…
RM 
Scrii minunat… si exprimi tot ceea ce simt eu de zece ani
Dar am o intrebare! Ceea ce scrii este inspirat din propria experienta?
Scrii minunat… si exprimi tot ceea ce simt eu de zece ani
Dar am o intrebare! Ceea ce scrii este inspirat din propria experienta?
daca da…te inteleg dar nu inteleg de ce eu, tu, altii se complac in sitatii dureroare…Oare asta sa fie iubirea?
Da…scriu exclusiv din propria experienta. Nu stiu daca asta este iubirea, dar daca este iubire, niciodata nu va fi perfecta. Toate lucrurile dureroase ne face sa fim mai puternici, si sa ne dam seama ce simtim. Daca nu ar durea, inseamna ca nu ne pasa…calea spre fericire dupa parerea mea este plina de suisuri si coborasuri, trebuie doar sa stim sa le tinem piept si in final….ce va fi, va fi. !
Multumesc Adi, te mai astept!
Intr-adevar Roxana, asa cum nimic nu este perfect pe lumea asta, nici iubirea nu poate atinge perfectiunea … Incercam noi sa tindem spre perfectiune, dar cu cat ajungem mai sus, cu atat realizam ca vrem mai mult, ca ceva nu ne place …
Lorena, de ce nu mai scrii? Sau ai un alt blog….imi este dor de tine sincer 🙂
sincer nu stiu nici eu de ce nu mai scriu … uneori simt o nevoie nebuna de a ma intoarce printre voi … poate ca am sa scriu din nou …