Eu de ce scriu?…

    ” Scriu pentru ca de cele mai multe ori nu gasesc raspunsuri in cei din jurul meu si simt nevoia sa mi le dau singura. Scriu despre ce vad, ce simt si povestesc din toti si din lumea pe care o povestesc. In scrierile mele pot fi orice personaj doresc, sau pot veni doar in vizita, pentru toti cei care nu au uitat sa fie curiosi. Ca sa reinvat si eu curiozitatea de la ei. Nu garantez ca voi afla raspunsurile pe care le vreau, dar nu e mai frumos sa te trezesti cu raspunsuri pentru care nu aveai inca intrebari? Vreau sa fiu scriitor pentru ca ma pot juca cu mintile oamenilor despre care scriu. Pentru ca autorul nu este niciodata judecat pentru faptele personajelor lui. Pentru ca scriitorul inventeaza lumea in care traiesc personajele sale si lasa mereu usa deschisa. Scriu pentru ca-mi plac la nebunie intrebarile mele si urasc raspunsurile pe care mi le dau, chiar daca uneori am atata nevoie de ele. Intrebarile pot fi incomode , dar le pot da din spatele mintii, pe cand raspunsurile, odata gasite, nu mai pot scapa. Le port cu mine, dupa mine, in mine, ca niste ecouri in fiinta mea, agitandu-se in mine pe granita dintre a-mi oferi un echilibru etern sau un zbucium continuu.

Scriu din iubire, de placere, din suflet si dintr-o memorie pe care o vreau din cand in cand curatata, pentru a putea sa regasesc entuziasmul de care am nevoie pentru a o lua de la capat. Scriu pentru ca nu mi-e frica sa smulg din mine, si invat de fiecare data sa pun la loc altceva. Un scriitor este un cititor care ii citeste pe cititori. Uneori, un singur cuvant agata in impletitura sa de litere o intreaga poveste. O poveste ce-a fost si nu inceteaza a mai fi, pentru un suflet in care s-au sedimentat dureroase taceri. Scrisul pentru mine este mana care vorbeste si plange…

Si m-am asezat inca o data, personaj in propria mea peveste. Nu este niciodata prea tarziu sa iti scrii propriul jurnal al calatoriei catre suflet.”