Am vise si stiu sa zbor….

 

Visez pentru ca altfel nu am cum sa depasesc granitele cotidianului de multe ori  manjit de egoismul din fiecare dintre noi. Visez pentru ca asa imi dau motivatia  sa merg mai departe. Sunt milioane de motive pentru care visez…visez la lucruri, evenimente, oameni pe care nu ii am, pe care mi-i doresc, pe care stiu ca doar sansa unui concurs de imprejurari  castigat mi-i poate aduce. Si atunci ce imi ramane de facut decat sa imi acopar deziluziile  si nesansa cu vise. Dar intr-o zi, cine stie?…poate toti o sa plangem de fericirea viselor implinite. Eu ma visez zburand, visez ca am aripi si zbor sus, in inaltul cerului de unde vad tot dar nu ma vede nimeni, uneori am vise in care imi pierd o aripa si in locul ei imi ramane o rana sangeranda si caut tot mereu aripa care mi-a fost smulsa de la locul ei…sa fie asta o perioada a vietii? In care sunt intreaga si apoi cineva ma frange si caut cu disperare alt suflet care sa ma lipeasca la loc, oare sunt visele mele spulberate cateodata? Dar le voi gasi, atat timp cat le-am avut, ele nu pot disparea niciodata si stiu ca un zbor lin nu duce niciodata nicaieri, si prefer sa caut o viata zborul suprem, zborul cu cele doua aripi albe si inalte, decat sa fiu franta si sa ma resemnez chinuindu-ma sa ma inalt. Dupa fiecare cautare, va fi regasirea in care ma voi inalta din nou deasupra tuturor, convinsa fiind ca piedicile sunt facute doar pentru a ne inalta sus, lin, in zbor…Sunt un inger si am doua aripi albe mereu in cautarea a ceva ce imi lipseste …