Amintiri…
” Eram indragostita de el, urma sa fiu cu el, ce puteam sa mai cer? Si totusi, imi transformasem aceasta atractie intr-o dragoste lipsita de speranta, poate din nevoia de a o diviniza, si cu cat se apropia momentul intalnirii, cu atat ma lasam mai cuprinsa de indoieli.
N-am inchis ochii toata noaptea. Nu ma mai recunosteam. Eram ca scoasa din minti. Ba imi spuneam ca nu sunt indeajuns de frumoasa, nici de eleganta. Apoi ma cuprindea teama ca la el nu era vorba decat de un capriciu de moment, si presimtind durerea unei rupturi imediate, imi spuneam ca ar fi mai bine sa nu ma duc, si sa plec, trimitandu-i un mesaj in care sa-mi cer scuze.
De la asemenea stare de spirit treceam iarasi la sperante nemarginite, la o incredere fara limite. Teseam incredibile visuri de viitor: imi spuneam ca el imi va da mie trupul si sufletul, ca-mi voi petrece intreaga viata alaturi de el, ca iubirea lui ma va face ma fericita decat orice alt lucru.
In sfarsit, n-as putea sa repet miile de ganduri care porneau din inima si mi se ridicau in minte si care, spre dimineata, se topira treptat in somnul ce ma furase.
Cand m-am trezit, niciodata pana atunci viata nu-mi mai paruse atat de frumoasa si de plina. Amintirile zilei precedente mi se perindau prin fata ochilor mintii, neintunecate de nici o umbra, de nici un obstacol. Din timp in timp imi simteam inima tresarind in piept de bucurie.
Nu ma mai framantau intrebarile care ma rascolisera inainte de a fi adormit. Nu vedeam in fata decat rezultatul, nu ma mai gandeam decat la ora cand aveam sa-l revad pe el.
Mi-ar fi fost greu sa raman acasa. Camera mea mi se parea prea stramta pentru a-mi putea contine fericirea; aveam nevoie de intreaga natura pentru a-mi revarsa trairile.
Am iesit in oras. Simteam ca-i iubesc pe toti oamenii care-mi ieseau in cale, chiar fara sa-i cunosc.
Cat de bun te poate face fericirea! “
noiembrie 11, 2009 la 13:39
merge si invers bunatatea te face fericit.
noiembrie 11, 2009 la 13:42
Probabil..insa eu as fi mai fericita cu varianta mea.
noiembrie 11, 2009 la 14:03
=)) pai da dar cand nu e ce ne face?
noiembrie 11, 2009 la 14:09
Cand nu e nu e…asta este viata, cu suisuri si coborasuri.
Dar, din punctul meu de vedere, cand sunt fericita, totul imi merge bine, cand iubesc nu ma deranjeaza atat de mult o problema pe care o am, ptr ca stiu ca am pe cineva langa mine care ma ajuta sa trec peste.
noiembrie 11, 2009 la 16:42
Imi place mult poza. E luata de undeva sau e poza personala?
Decorul pare comun, dar modul de realizare profi.
noiembrie 12, 2009 la 09:30
Sunt pasionata de fotografie. Asta este luata de pe un site cu fotografiile unor tinere talente din Romania.
noiembrie 20, 2009 la 20:10
Intr-adevar, cu totii avem tendinta de a ne diviniza dragostea, de a o ridica la grad de ideal, de a o urca pe un piedestal de unde sa o poata privi cu totii ca pe ceva unic.
Dragostea ne aduce fericire … si nimic nu o poate inlocui.
Ma regasesc atat de mult in tot ce scri. Citeam acum si parca imi retraiam propriile sentimente, propriile idealuri.
Se pare ca cele ca noi niciodata nu vor gasi fericirea totala, pentru ca niciodata nu se vor multumi cu jumatati de masura.
noiembrie 23, 2009 la 10:37
Am incercat sa ma multumesc cu jumatati de masura, insa oricat de mult m-am ambitionat, nu mi-a iesit. Tind spre perfectiune, spre iubirea si sexul suprem. Spre tot ce inseamna “total”.
noiembrie 20, 2009 la 20:11
Iar fotografia este intr-adevar superb realizata.
noiembrie 23, 2009 la 10:40
“Lorena”, sunt oameni foarte talentati in tara noastra. Insa nimeni nu ii apreciaza. Pentru mine nimic nu este mai frumos si mai pur ca fotografia.
Insa noi tindem sa ne ocupam de “rebuturi”, de oameni fara valoare. Ne mai amintim cand mor unii artisti…si realizam ca Da, au facut ceva frumos, insa prea tarziu.
Acesta este tristul adevar.
decembrie 5, 2009 la 20:48
Din pacate, ai foarte mare dreptate … ne pierdem in rebuturi …